Skip to content Skip to footer

Iosif Berman, maestrul fotoreportajului românesc interbelic

Iosif Berman : maestrul fotoreportajului românesc interbelic / coord. proiect și pref.: Adriana Dumitran ; concepție grafică: Constantin Aurelian Popovici : master of the Romanian interwar photojournalism ; trad.: Ioana Mitea. – București : Editura Bibliotecii Naționale a României, 2013. – 202 p. : il. ; 21×22 cm.
Text paralel în lb. română și engleză. – Conține bibliografie. Preț: 20 lei.
 
Expoziţia Iosif Berman, maestrul fotoreportajului românesc interbelic a fost deschisă la Biblioteca Naţională a României în perioada 23 octombrie 2013 – 30 martie 2014, cu această ocazie fiind editat şi catalogul cu acelaşi titlu.
 
Expoziţia şi catalogul au adus în atenţia publicului bogatul fond de fotografie al fotografului Iosif Berman (1890 – 1941) deţinut de Biblioteca Naţională a României. Intr-o prezentare grafică deosebită, cu text bilingv român-englez, sunt grupate 138 de fotografii în mai multe capitole: Bucureşti, anotimpuri, Clădiri emblematice, Tipuri, străzi, bazare, Timp liber, Viaţa politică, Viaţa socială, Campaniile sociologice Dimitrie Gusti, Obiceiuri.   

În textul introductiv este urmărită viaţa şi activitatea fotoreporterului din primii ani de activitate în Bucureşti, înainte de Primul Război Mondial, până în ultimii ani de activitate când a fost nevoit să-şi publice fotografiile sub pseudonim din pricina prigoanei antisemite. 

Paleta subiectelor sale fotografice este vastă şi greu de cuprins într-o descriere sumară: de la lumea periferiei urbane la high life-ul citadin bucureştean – Casa Regală, baluri, recepţii, personalităţi, oameni politici. A surprins viaţa zgomotoasă a străzii cu manifestaţii şi adunări populare, vânzătorii ambulanţi, bâlciurile cu alaiurile zgomotoase şi figuri pitoreşti dar şi lumea ascunsă a leprozeriilor şi azilurilor de noapte. Fotografiile sale au apărut în presa cotidiană sau în presa ilustrată din perioada interbelică: „Realitatea Ilustrată”, „Cuvântul liber”, „Adevărul”, „Dimineaţa” pentru a enumera doar câteva dintre ele.
 
Prin selecţia fotografiilor prezentate în expoziţie şi catalog s-a urmărit sublinierea valorii documentare şi artistice a operei fotografice lăsate de Iosif Berman.