Skip to content Skip to footer

Colecţiile Filialei Batthyaneum

Fondurile de documente ale Filialei Batthyaneum conţin 115.992 unităţi bibliografice între care 1778 de manuscrise datate începând cu secolul al IX-lea; 300 sunt manuscrise-codice medievale de provenienţă occidentală reprezintă 80 % din totalul manuscriselor de acest gen din România; 571 sunt incunabule constituie 70 % din numărul tipăriturilor din a doua jumătate a secolului al XV-lea existente în bibliotecile din ţară; 24.000 unităţi bibliografice reprezintă cartea veche occidentală din secolele XV-XVIII .

Aici se află şi cel mai vechi codice medieval  occidental anluminat din România. Este un  fragment de evangheliar latin, scris pe  pergament şi pictat cu cerneală de aur şi culori  vegetale, în scriptoriul şcolii de curte (Schola  Palatina) de la Aachen (Aix la Chapelle), în anul  810, la comanda lui Carol cel Mare. Codex  Aureus sau Das Lorscher Evangeliar. I. Theil /  Evangheliarul de la Lorsch.Partea I./, cum este  recunoscut manuscrisul în literatura de  specialitate din Occident, sintetizează într-o  manieră superlativă performanţele caligrafice şi artistice ale Renaşterii carolingiene.

Între anii 2003 şi 2004, în cadrul proiectului naţional Biblioteca Digitală Naţională a Manuscriselor şi Cărţilor vechi, proiectul Apograf, s-a realizat scanarea digitală a unui număr de 100.000 de pagini de manuscrise şi tipărite de mare valoare bibliofilă şi documentară din colecţiile bibliotecii.

Colecţii arhivistice

Fondul de documente de arhivă istorică este constituit din Arhiva Capitlului romano-catolic din Alba Iulia şi cea a Conventului din Cluj-Mănăştur (circa 17.163 documente). Aceste arhive constituie o categorie de izvoare diplomatice privind istoria medievală a Transilvaniei, rezultate din activitatea desfăşurată de acele instituţii ca loc de autentificare a documentelor până în secolul al XVIII-lea. Acestora li se adaugă documente de corespondenţa manuscrisă a unor personalităţi din Transilvania, în secolele XVIII-XX (43.081 documente).

Colecţiile muzeale conţin: piese preistorice din epoca bronzului sau fierului şi antice; monede (piese greceşti, romane şi dacice); sigilii; medalii; decoraţii; medalioane decorative; bancnote; minereuri (pietre, roci, cristale); moluşte (208 specii); instrumente astronomice; orologii; obiecte de artă religioasă specifice cultului catolic, ornate şi vase liturgice; tablouri; ex-libris-uri etichetă; planuri şi hărţi.

Referinţe

– Szentiványi Robertus, Catalogus concinnus librorum manuscriptorum Bibliothecae Batthyányanae, Editio quarta retractata adaucta illuminata, Szeged, 1958, 368 p., 5 p. il.
– Kulcsár Petrus, Catalogus incunabulorum Bibliothecae Batthyanianae, Szeged, 1965, 168 p.
– Batthyaneum 210 Years (1798-2008). In memoriam Batthyány Ignác (1741-1798), Bucureşti, Editura Bibliotecii Naţionale a României, 2008.

manuscrise-f.084
Manuscrise