Skip to content Skip to footer

Depozit legal

Depunerea publicaţiilor conform Legii Depozitului legal nr. 111/1995, republicată, se efectuează la sediul Bibliotecii Naţionale a României din bd. Unirii nr. 22, la Biroul Primiri al Serviciului Depozit Legal, aflat la Parter, Sala E-P-03, (lângă intrarea principală din Bulevardul Mircea Vodă).

Telefon direct: 0213152838; – prin centrală (021)314.24.34 / 1055.

Program: Luni – Joi, în intervalul orar 08.00 – 16.30
Vineri, în intervalul orar 08.00 – 14.00 

Depozitul legal este obligatoriu şi gratuit. Trimiterea documentelor se efectuează din prima tranşă de tiraj, în termen de maximum 30 de zile de la data apariţiei.

Nerespectarea obligaţiei de trimitere a documentelor cu titlu de depozit legal se sancţionează cu amendă contravenţională de la 300 la 3000 lei pentru persoanele fizice, şi de la 500 la 5000 lei pentru persoanele juridice, în funcţie de preţul de vânzare al documentului sau valoarea documentară.

Contravenţiilor le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Previous slide
Next slide
Contact
0
Cărți
0
Periodice
0
Afișe
0
Teze de doctorat