Biblioteca Judeţeană Tulcea „Panait Cerna” Tulcea
Tip biblioteca
Biblioteci Județene
Website
http://www.tulcealibrary.ro; https://www.facebook.com/bibliotecajudeteana.tulcea
Cod ISIL
RO-TL-0134
Director
dr. Ligia Dima
Persoana de contact
Irene Reihan, bibliotecar metodist
Anul infiintarii
1920
Istoric
În oraşul de pe malul Dunãrii, pe str. Isaccei nr.20, lângã Aleea personalitãtilor, funcţioneazã din anul 1984 Biblioteca Judeţeană, spaţiu generos pentru o bibliotecã de interes judetean, desfãşurat pe o suprafaţã de 3500 mp, cu trei nivele, scară în spirală şi grădină interioară, ascensor pentru carte.
Biblioteca îsi desfãşoară activitatea pe baza legislatiei în vigoare şi elaboreazã şi actualizeazã Regulamentul de organizare si funcţionare, Regulamentul utilizatorilor, Regulamentul de ordine interioarã, Strategia de dezvoltare şi modernizare pe termen mediu şi lung. Din anul 1997 funcţioneazã sub autoritatea Consiliului Judeţean Tulcea
În prezent, biblioteca deţine peste 330.000 unitãti biblioteconomice (cãrti, periodice, documente audiovizuale şi electronice, manuscrise, cãrţi poştale ilustrate, alte documente), cu caracter enciclopedic, organizate în colecţii uzuale (ale secţiilor de împrumut la domiciliu), de bază (pentru studiu la sălile de lectură) şi speciale, destinate conservării, cercetării şi documentării (manuscrise, documente din arhive personale şi corespondenţă, fotografii, carte bibliofilă, carte cu autograf şi dedicaţii, ş.a.).
Structura organizatoricã a institutiei şi categoriile de personal au suportat modificãri esenţiale dupã 1990, în consens cu schimbãrile socio-profesionale intervenite şi cu nevoile şi cerinţele tot mai diversificate ale utilizatorilor.
Biblioteca publică a oraşului este, se pare, continuatoarea bibliotecii Prefecturii Judeţului Tulcea, înfiinţată, probabil, în 1878 sau 1879, imediat după instaurarea administraţiei româneşti, înzestrată din dispoziţia unora dintre foştii prefecţi ai judeţului, printre care şi poetul Ioan Neniţescu. Devastată în timpul primului război mondial.
Reînfiinţată după război sub denumirea Biblioteca publică Panait Cerna, sub patronajul generalului pensionar Panaitescu
În 1939 deţinea 12.000 volume.
În 1942 funcţionează pe strada Sfântul Nicolae, este “singura biblioteca din oraş” şi este condusă de avocatul Traian Radu.
Biblioteca este reorganizată sub egida Consiliului Cultural al Judeţului Tulcea, fondul fiind constituit din cărţile bibliotecii Casei Învaţătorului înfiinţată în 1922-1923, cărţile Bibliotecii “Panait Cerna” rămase după epurarea excesivă din acelaşi an la care se adaugă cărţile primite cu ajutorul Comitetului Judeţean Tulcea şi a Ministerului Artelor şi Informaţiilor, în urma intervenţiilor preşedintelui bibliotecii, Grigore Cuculis.
Transformată în Bibliotecă Centrală Raională (Biblioteca raională “Maxim Gorki”) în baza H.C.M. 1452/1952, situată pe str. Progresului nr.26, într-o clădire necorespunzătoare. La 1958 deţinea 22.172 volume, avea sală de lectură cu 40 de locuri şi o secţie pentru copii.
În 1975 Biblioteca municipală ocupa câteva încăperi în clădirea redacţiei ziarului “Delta”, pe strada Spitalului.
În anii următori se înaintează memorii, se întocmeşte proiectul nr. 687/1979 şi se construieşte actualul sediu al Bibliotecii Judeţene
1984 – Se dă în folosinţă sediul actual al bibliotecii din str. Isaccei nr.20.
1990 – Se înfiinţează şi se organizează Secţia de carte în limbi străine.
1992 – Prin Decizia nr. din 29 mai 1992 a Consiliului Judeţean Tulcea Bibliotecii Judeţene i se atribuie numele « Panait Cerna »
1995 – Se efectuează primele abonamente la publicaţii străine: Newsweek, Science & Vie, Les Cahiers de Science & Vie, Magazine littéraire. În oct. se publică primul număr al buletinului « Lectura publică »..
1996 – Se achiziţionează şi se instalează programul legislativ LexExpert. Ministerul Culturii achiziţionează pentru Biblioteca Judeţeană Tulcea primele două calculatoare. Încep demersurile pentru obţinerea ca donaţie a unui Bibliobuz
1997 – Sala cataloagelor şi Punctul de înscriere cititori, situate la etajul I – în biroul în care funcţionează Cabinetul de informatizare – se reamenajează în foaier, se achiziţionează mobilier şi scaune ergonomice pentru întreg personalul, se repară acoperişul.
1998 – Cu sprijinul Ministerului Culturii şi al IME Bucureşti, Biblioteca Judeţeană primeşte, alături de alte 4 biblioteci judeţene, ca donaţie, softul integrat de bibliotecă TINLIB. Se înfiinţează şi se amenajează Centrul metodic şi de informare comunitară (CIC). Se înfiinţează Serviciul de Documentare Europeană. Se întocmeşte proiectul pentru înfiinţarea secţiei pentru persoanele cu deficienţe vizuale.
1999 – Curs intensiv cu întreg personalul de specialitate pentru învăţarea lucrului pe calculator. Se înfiinţează şi se amenajează Secţia pentru nevăzători (în încăperea în care în prezent funcţionează compartimentul personal-salarizare). Începe procesul de prelucrare a documentelor de bibliotecă în sistem automatizat. Soseşte la Biblioteca Judeţeană Bibliobuzul cu 2188 de cărţi, donaţie Aveyron (Franţa). Se întocmesc Programul strategic de dezvoltare şi modernizare a Bibliotecii Judeţene pe termen mediu şi lung şi Programul de cercetare, documentare şi promovare a istoriei, culturii şi civilizaţiei locului.
2000 – Se confecţionează la Monetăria Statului plachete metalice cu chipurile unor oameni de seamă tulceni : Panait Cerna, Constantin Munteanu – Murgoci, Constantin Găvenea şi Jean Bart, colecţie întreruptă din motive financiare.
2000-2001 – Cu sprijinul Ministerului Culturii, se derulează proiectul Phare euroart „Centrul de Informare şi Documentare pentru minorităţi”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Tulcea şi comunităţile etnice. Se confecţionează placă de marmură la instituţie, se achiziţionează un autoturism Dacia şi o cameră videodigitală.
2002 – Se achiziţionează şi se instalează programul OPAC pentru accesarea de către utilizatori a bazei de date a bibliotecii. Se primeşte o valoroasã donaţie de carte provenitã din Spania, cuprinzând cãrţi, reviste, numeroase manuscrise şi corespondenţã în limba românã şi spaniolã, vignete filatelice, constituite în « Fondul Traian Popescu ».
2003 – Odată cu eliberarea birourilor de către Centrul de valorificare a creaţiei populare se organizează şi se amenajează arhiva instituţiei. Se amenajează expoziţia permanentă Valentin Şerbu pe holul etajului I, lângă Sala de lectură “Valentin Şerbu”. Se înfiinţează Secţia de Colecţii speciale „Fond Traian Popescu”. Se pune în aplicare proiectul de atribuire de denumiri bibliotecilor publice din judeţ cu numele unor oameni de seamă tulceni. Se introduc serviciile contra cost pentru utilizatori.
2004 – Se înfiinţează Secţia de colecţii speciale “Manuscrise. Arhive personale. Corespondenţe
2005 – Se publică primul număr al revistei de informare şi cultură « Lectura publică ». Se achiziţionează 3 calculatoare şi o imprimantă. Se zugrăveşte foaierul.
2006 – Se înfiinţează postul de consilier juridic şi compartimentul juridic şi de achiziţii publice. La solicitarea conducerii BJT, Consiliul Judeţean Tulcea aprobă investiţia “Reabilitare termică clădire Biblioteca Judeţeană « Panait Cerna » Tulcea”. Se realizează serviciile de proiectare şi se aprobă Studiul de fezabilitate prin Hotărâre a Consiliului Judeţean Tulcea. Se achiziţionează 5 calculatoare pentru personal. SC AKER SA Tulcea sponsorizează Biblioteca Judeţeană cu 5000 lei pentru achiziţia de carte, iar SC Confecţii SA Tulcea cu 500 lei. La solicitarea BJT, Consiliul local Tulcea decide alocarea a 2500 de lei pentru achiziţia de carte.
2007 – Se achiziţionează 8 calculatoare, un televizor cu plasmă la Mediatecă, pupitre şi scaune pentru Sala de lectură adulţi şi Centrul INFONET, un ecran suspendat şi un flipchart pentru acelaşi centru. SC TULCEA GAZ sprijină achiziţia de carte cu 1000 lei. Se organizează licitaţia deschisă pentru atribuirea contractului de execuţie lucrări. Biblioteca Judeţeană este cuprinsă în Programul internaţional Global Libraries finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates şi administrat de IREX. În trim. IV demarează lucrările la clădire.
2008 – Cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Tulcea se realizează şi se finalizează lucrările de reabilitare termică a clădirii, se instalează centrală nouă racordată la sistemul de distribuţie gaze naturale, rezolvându-se astfel definitiv problema condiţiilor termice de lucru şi de lectură publică pe perioada anotimpului friguros. Se achiziţionează din finanţare nerambursabilă 19 calculatoare şi alte echipamente cu care au fost înzestrate centrele internet de la Tulcea şi de la Sulina. În zilele de 30 mai şi 3 iunie 2008 se inaugurează Centrele de acces gratuit la Internet şi de instruire amenajate la Sulina şi la Tulcea. Din bugetul alocat de ordonatorul principal de credite se achiziţionează 10 calculatoare destinate personalului. Instituţia primeşte o donaţie valoroasă de carte în limba franceză din partea organizaţiei Bibliothéques & Médiathèques Francophones, Asociaţie Culturală şi Umanitară din Libourne (Franţa), destinată Secţiei de carte în limbi străine şi altor biblioteci din judeţ. Consiliul municipal Tulcea decide să sprijine achiziţia de carte cu suma de 2500 lei.
Foaierul Bibliotecii Judeţene Tulcea găzduieşte numeroase evenimente culturale organizate de Uniunea Artiştilor Plastici Tulcea, Asociaţia „Amfora” Tulcea, Direcţia Judeţeană pentru culte, cultură, patrimoniu, alte instituţii şi organizaţii.
Informatii colectii
Total documente: 268.526 u.b.-uri
Adresa
820165, Str. Isaccei, nr. 16A, Tulcea
Judet
Tulcea
Telefon
0240/513.833
Fax
0240/513.833
Email
bjt@tulcealibrary.ro
Filiale
Program functionare
Luni:
10.00 – 18.00
Marți-vineri:
8.00 – 16.00
Acces
Servicii:
– împrumut la domiciliu
– acces liber la raft
– acces la internet
– consultare documente la sala de lectură
Pagină Facebook/Blog
https://bit.ly/3YXj5VB