Biblioteca Grupului Scolar ”Dimitrie Cantemir”, Babadag
Tip biblioteca
Biblioteci Școlare “CDI”
Website
Cod ISIL
Director
Prof. Ştefănescu Lunca Liviu-Traian
Persoana de contact
Ichim Iuliana, bibliotecar
Anul infiintarii
1953
Istoric
Până la terminarea celui de-al doilea război mondial, Babadagul era o comună, a cărei populaţie era formată din: agricultori , crescători de animale, pescari şi pietrari, unii dintre ei analfabeţi. Transformările survenite în dezvoltarea învăţământului ,din acei ani , au devenit cu trecerea timpului, principalul factor de cultură şi educaţie din oraş şi împrejurimi. În anul 1948 a avut loc unificarea şcolii de fete, din cartierul Bendea, cu şcoala de băieţi, prima rămânând cu 4 clase mixte, iar a doua devenind şcoală de 7 ani mixtă funcţionând cu internat, deoarece aici veneau şi copii din satele şi comunele din împrejurimi unde nu erau create şcoli de 7 ani. Cinci ani mai târziu, în anul 1953, şcoala de 7 ani mixtă s-a transformat în liceu, prin adăugarea primei clase a VIII-a, cu care ocazie au fost repartizate trei profesoare, un profesor cu institut de 3 ani şi 6 învăţători. Prin aceasta s-a efectuat un salt important în ridicarea nivelului cultural al locuitorilor oraşului şi satelor din împrejurimi. În anul 1960, la 15 septembrie a fost dat în folosinţă actualul local al liceului. În 1970 o parte din clasele I-VIII se mută pe strada Cabanei într-un local nou, formând Şcoala de 8 ani nr. 1. Între timp şi Şcolii de 8 ani nr. 2 din cartierul Veterani i s-au mărit numărul de clase. În anul 1976 liceul real-uman din oraş este transformat în liceu industrial, ca multe alte licee din ţară, cu specific mecanic, trecând sub patronajul întreprinderii de Construcţii Navale şi Utilaj Tehnologic din Tulcea.
În anul 1979 se dă în folosinţă internatul liceului cu 216 paturi şi cantină. Începând din toamna anului şcolar 1990-1991, învăţământul a devenit obligatoriu de 8 clase. Liceul din Babadag a redevenit teoretic până în toamna anului 2000, când se transformă în Grupul Şcolar „Dimitrie Cantemir” , aici funcţionând atât clase cu profil real-uman cât şi clase cu profil de arte şi meserii.
SERVICII OFERITE UTILIZATORILOR :
Referinţe bibliografice :DA
Bibliografii :DA
Acces internet :DA
Reproduceri, servicii copiere, scanare :DA
Altele :vizionări, audiţii, prezentări.
Biblioteca are sala de lectura si catalog traditional.
Informatii colectii
Carte românească :15 707 u.b.
Carte străină :887 u.b.
Adresa
Babadag, Str.Aurel Vlaicu, Nr. 3, Jud. Tulcea
Judet
Tulcea
Telefon
0240/ 561 134; 0240/ 562 065
Fax
0240/ 561 134; 0240/ 562 065
Email
dcantbab@yahoo.com
Filiale
Program functionare
Luni – Vineri: 8.00 – 16.00
Acces
Categorii de utilizatori :elevi, profesori, părinţi, personal angajat.
Documente necesare obţinerii permisului de utilizator :carte de identitate.
Taxe :Nu.
Pagină Facebook/Blog
NULL