Skip to content Skip to footer

Biblioteca Colegiului Național ”Gheorghe Lazăr”

Biblioteca Colegiului Național ”Gheorghe Lazăr”
Tip biblioteca
Biblioteci Școlare “CDI”
Website
Cod ISIL
Director
prof. Nina-Ionela Neagoe
Persoana de contact
Mariana Toporiște, bibliotecar
Anul infiintarii
1910
Istoric
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza înființează pe 18 ianuarie 1860 al doilea gimnaziu în limba română din București și îi dă numele „domnului Gheorghe Lazăr, cel care ,,a restituat limba română în dreptul său de limbă de studiu și a fost reîntemeietorul școalelor naționale”. Ziua liceului se va sărbători de atunci la această dată, când școala și-a deschis porțile. Decretul înființării liceului poartă semnătura regelui Carol I și data de 20 mai 1890. În toamna lui 1890 se inaugurează noul local de lângă Cișmigiu. Noua construcție, proiectată de arhitectul F. G. Muntureanu, cu studii în Anglia, este o bijuterie arhitectonică, de o sobrietate elegantă, îmbinând mai multe stiluri: de la cel brâncovenesc până la cel neoclasic englez. Nu întâmplător Lazărul a fost comparat cu liceele pariziene din preajma Grădinii Luxembourg. Liceul Lazăr este, mai ales după 1900, unul dintre avanposturile reformei învățământului, inițiate de Spiru Haret. Sub autoritatea unor directori precum D. Mirescu, V. I. Păun sau Marin Dumitrescu și a unor profesori de elită ca Scarlat Demetrescu, V. Atanasiu, Simion Radian, Marcel Brândză, Eftimie Metaxa, Dimitrie Ionescu, liceul devine un centru de inițiative didactice extraordinare: înființarea unui muzeu (1920) și a unei biblioteci (1910), cea mai modernă sală de sport din Capitală (1905-1909), societatea sportivă „Viitorul” a elevilor lăzăriști (1901), organizația de cercetași (1913), corul și orchestra liceului (1860; 1876), echipele de teatru, dansuri și gimnastică, cercul de desen, serbările școlare fastuoase etc. În 1931 se construiește noua aripă dinspre Cișmigiu a liceului, la inițiativa adunării generale a părinților, fapt care a permis amenajarea noilor laboratoare, a elegantului amfiteatru, a bufetului de la demisol. Prin activitatea unor profesori de matematică, științe naturale și fizică-chimie, prin organizarea de cercuri științifice, prin activități experimentale, prin excursii de cercetare, se accentuează cu timpul latura „realistă” a liceului. Deși au existat între cele două războaie societăți de lectură, reviste școlare de prestigiu și cercuri literare, nu acestea au format specificul școlii. De exemplu, la cercul de matematică al profesorului I. Banciu s-a format matematicianul Dan Barbilian, premiat la toate concursurile „Gazetei matematice”.
Informatii colectii
Total documente: peste 55.000 u.b.
Adresa
050018, B-dul Regina Elisabeta, nr. 48, sector 5, București
Judet
Bucuresti
Telefon
021/313.47.56
Fax
021/313.47.56
Email
secretariat@cnlazar.ro
Filiale
Program functionare
Acces
Pagină Facebook/Blog